Nuovo Cinema Paradiso este un film de-a dreptul sublim, însă dacă la final stai să te întrebi ce anume a fost senzaţional în acest film nu cred că stii ce să răspunzi. Acţiunea, oraşul, oamenii şi conflictele care rostogolesc firul acţiunii sunt destul de banale, destul de simple.

Acesta este şi farmecul de neegalat al acestui film, banalul este transformat într-un mic basm, unde personajele nu au puteri senzaţionale, nu participă la acţiuni nemaintâlnite,  ci sunt la fel de sensibile – şi uneori la fel de neînţeles – ca oricare dintre noi.

Unul dintre numeroasele mesaje ale acestui film este ca din orice „gunoi” poţi face, la un moment dat, un cadou care să nu aibă egal în lume pentru persoana căruia i l-ai dăruit.

Dar să revin la film. Producţia regizorului Tornatore prezintă povestea unui copil, povestea unui adolescent, povestea unui om matur şi mai ales povestea lui Alfredo – punctul de sprijin al vieţii lui Toto.

Toto, la vârsta copilăriei, şi Alfredo

Întreg filmul este construit pe relaţia dintre un copil şi un bătrânel care proiecta filme într-un micuţ sătuc italian. Singura dorinţă a lui Toto este să continue munca lui Alfredo, să proiecteze el filmele în cinema.

Cinematograful era un fel de târg al satului unde oamenii se întâlneau unii cu altii pentru a-şi spune necazurile, pentru a se iubi, pentru a scăpa de griji etc. Un cinematograf unde săruturile din filme erau tăiate de preotul din sat, pentru că erau considerate scene pornografice (acţiunea filmului are loc acum vreo 60 de ani).

În această atmosfera Toto se maturizează şi ajunge un tânăr al cărui viitor de-abia începe să se contureze. Undeva în acest moment  Alfredo îi spune lui Toto (citez aproximativ):

„Când stai într-un loc ţi se pare că nimic nu se schimbă, chiar dacă anii trec unul după altul. Însă dacă pleci din acel loc şi te întorci peste câţiva ani ţi se pare că totul s-a schimbat şi nu mai recunoşti nimic în jurul tău”.

Apoi urmează o decizie surprinzătoare a bătrânelului. Alfredo îl alungă de lângă el pe Toto!

Alfredo îl alungă pe Toto

„Fugi de aici (…). Nu vreau să te mai aud vorbind pe tine. Vreau să-i aud pe ceilălalţi vorbind despre tine. (…) Orice ai auzi despre noi să nu te mai întorci, să nu devii prizonierul nostalgiei. Dacă te vei întoarce vreodată, eu nu îţi mai deschid uşa,  nu o să vreau să te mai văd atunci”.

Şi Toto i-a respectat dorinţa – a plecat la Roma. A câştigat poate un destin mai stralucitor, dar a pierdut – poate – o parte din suflet când a plecat.

În finalul filmului, Alfredo găseşte modalitatea de a-i reda lui Toto partea din suflet pe care o pierduse. Îi face un cadou aşa de simplu, dar aşa de valoros, încât nu poţi decât să spui:  „Sigur o să vreau să mai văd filmul asta o data!”.

Toto în momentul când deschide cadoul de la Alfredo

 

Anunțuri