În timp ce oamenii legii din România erau anchetaţi până de curând chiar şi pentru focuri de avertisment, colegii lor occidentali pot folosi armele oricând e nevoie

Cazul interlopului brăilean ucis de glonţul – ieşit accidental, se pare – din arma unui poliţist redeschide o discuţie neîncheiată încă nici în democraţii mai vechi. Dreptul de viaţă şi de moarte al unui om asupra altor oameni nu poate naşte decât controverse aprinse. Evenimentele de acest fel declanşează întotdeauna întrebarea: exces de zel din partea autorităţilor sau măsură necesară pentru siguranţa cetăţeanului?
Situaţia poliţistului român s-a schimbat radical odată cu instalarea lui Dan Nica la şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor. Fie că a încercat să-i facă pe plac preşedintelui Traian Băsescu – care, la finalul ceremoniei de învestire, le cerea poliţiştilor „să fie mai duri cu infractorii şi să nu se teamă să facă uz de armă, atunci când este cazul” – fie din proprie iniţiativă, Nica i-a încurajat pe oamenii legii să tragă împotriva infractorilor, în plină stradă. Le-a oferit, în schimb, prime în bani.

Asta, după ce, ani buni, poliţiştii au fost puşi în multe situaţii de-a dreptul penibile, deoarece s-au temut să folosească armele chiar şi împotriva răufăcătorilor care i-au atacat: aveau de-a face imediat cu anchete interminabile, care-i scoteau din activitate pentru câteva luni, anchete susţinute de o lege care prevede ca poliţiştii să fie cercetaţi chiar şi pentru focurile de avertisment.

„Este posibil ca acum să existe şi abuzuri, însă fiecare dintre noi va răspunde, în cele din  urmă, pentru ceea ce face. În ultimii ani, oamenii au pierdut respectul pentru cei care trebuie să aplice legea şi care nu mai reacţionau nici măcar atât cât le permitea legea. Respectul nu poate fi redobândit decât prin impunerea autorităţii. E drept că avem nevoie de poliţişti pregătiţi şi de dotare pe măsură: mare parte a armamentului este antic şi, chiar dacă ţinteşti picioarele infractorului, nu poţi fi sigur că glonţul nu ia o altă traiectorie”, susţin oficiali ai Internelor.

Foc fără intenţie

Focul de armă care a dus la uciderea brăileanului Sorin Pârvu, în timpul unei tentative de arestare a unui urmărit internaţional, desfăşurată sâmbătă, a fost tras accidental, spun procurorii. „Asta nu înseamnă că nu se poate vorbi de vinovăţie, ci doar că nu a fost intenţie”, a precizat Marcel Codiţă, reprezentantul Parchetului Curţii de Apel Galaţi.

Deşi poliţistul care a tras focul mortal a fost identificat, până acum procurorii se feresc să-i dezvăluie identitatea. „Anchetăm fapta în general. Ştim din pistolul cui s-a tras glonţul, dar pentru că nu avem toate rapoartele şi datele de la faţa locului nu putem divulga identitatea sa”, a mai adăugat Marcel Codiţă.

Sorin Pârvu, 31 de ani, a fost împuşcat pe strada Dorobanţi, din centrul oraşului de pe malul Dunării. Brăileanul nu a oprit la somaţii. Poliţiştii de la Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) – sprijiniţi de cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila – îl căutau pe Giuliano Dumitraşcu, urmărit in ternaţional pentru o crimă comisă în Italia.

Oamenii legii nu ştiau că maşina cu numere de Bulgaria a lui Dumitraşcu era condusă de prietenul acestuia, respectiv, de Pârvu. Acesta a fost somat, nu a oprit, iar poliţiştii au început să tragă. Sorin Pârvu a fost lovit în gât de un glonţ.

Conform declaraţiilor adunate de la martorii incidentului, glonţul a fost tras când poliţiştii au deschis portiera maşinii, iar Pârvu încerca manevre care să-l scape de „barajul” forţelor de ordine.

Potrivit mărturiilor apropiaţilor acestuia, tânărul era un important membru al unei grupări interlope din Centrul Vechi, însă avea cazierul curat.

CE SPUNE LEGEA

Poliţiştii pot utiliza armele împotriva infractorilor

Potrivit Statutului poliţistului şi legii privind folosirea armelor de foc, poliţiştii pot face uz de pistoalele din dotare împotriva infractorilor oriunde, însă trebuie să respecte anumite limite.

Astfel, oamenii legii pot folosi arme de foc împotriva celor care îi atacă, pentru imobilizarea infractorilor care, după comiterea unei infracţiuni, încearcă să fugă, dar şi „împotriva oricărui mijloc de transport folosit de aceştia, precum şi împotriva conducătorilor acestor mijloace de transport, care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existând indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori că este iminentă săvârşirea unei infracţiuni”.

De asemenea, poliţiştii pot face uz de armă „pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe şi indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanei”.

Legea prevede strict că „armele de foc se folosesc după somaţia: Stai, stai că trag!”.

„Dacă cel în cauză nu se supune, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical. (…) În cazul în care, după executarea somaţiei legale, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia”, se mai arată în textul legii.

BRĂILA

Maşina urmărită, plină de interlopi

O întreagă încrengătură a lumii interlope locale se află în spatele personajelor implicate în incindentul de sâmbătă, de la Brăila.

Tânărul împuşcat, Sorin Pârvu, este finul interlopului Sebastian Stoian, zis „Neluţu”, despre care se ştia că s-ar afla în conflict cu Ticu Valutistu’, şeful unei grupări rivale. Tatăl lui Sorin Pârvu, Ion Pârvu, spune că de vină pentru întreaga situaţie ar fi, de fapt, un alt cap al lumii interlope brăilene, Dumitru Oprea, cunoscut ca Titel Crăcănatu’, care se autoproclamă „informator al serviciilor secrete”.

„Crăcănatu’ i-a chemat pe ăştia (n.r. – pe poliţişti) de la Bucureşti! Nu mai avea pe cine să mai dea în gât, că i-a prăduit pe ăia din Viziru şi din Radu-Negru şi a zis că îl dă pe ăsta (n.r. – Giulian Dumitraşcu). O rudă de-a lui e mare mahăr pe la MAI şi de-asta face nenorociri la Brăila de atâta timp şi nu-i zice nimeni nimic”, a spus Ion Pârvu.

La momentul în care Sorin Pârvu a fost împuşcat, maşina pe care acesta o conducea era urmărită de poliţiştii de la IGP. În automobil se afla şi unul dintre fiii lui Neluţu Stoian, Ionuţ, de 19 ani.

Interlopii susţin că nu au oprit maşina la momentul urmăririi deoarece poliţiştii care i-au blocat erau în civil şi cu cagule pe faţă, cei doi bănuind că sunt membrii vreuneia dintre grupările rivale. Ei s-ar fi aflat în maşina urmăritului internaţional Giulian Dumitraşcu, 33 de ani, deoarece acesta ar fi fost mâna dreaptă a naşului Neluţu Stoian.

Despre Dumitraşcu se ştie că a ajuns în Italia cu aproximativ un an în urmă, după ce a fost eliberat din penitenciar, unde a stat nouă ani pentru că a încercat să-l omoare pe Tică Valutistu’. De instigare la această faptă a fost găsit vinovat „Neluţu”, care a petrecut şi el ani buni în închisoare.

Anchetatorii spun că Valutistu’ – la acea vreme proprietar al unui atelier foto – îi plătea lui „Neluţu” taxă de protecţie de 200 de dolari pe lună. Când n-a mai plătit, a fost ameninţat cu moartea.

Pe 21 septembrie 1999, în jurul orei 11.00, trei indivizi mascaţi, înarmaţi cu săbii, l-au atacat pe Tică Valutistu’ în faţa atelierului foto, l-au lovit şi l-au abandonat într-o baltă de sânge. Nici unul dintre cei acuzaţi că au încercat să-l omoare nu şi-a recunoscut vinovăţia.

Dumitraşcu mai este acuzat că, la sfârşitul anului trecut, împreună cu alte persoane, a ucis un bijutier din Roma, pe care apoi l-au jefuit. Victima a fost torturată şi bătută până nu a mai mişcat, fiind găsită cu mâinile şi picioarele legate la spate. (Liliana Şerban)

SCURTĂ DESCRIERE A VIOLENŢEI

Eterna dezbatere: „brutalitatea poliţiei” sau „o măsură necesară”?

Istoria violenţei şi a infracţiunilor dinîntreaga lume pare a fi în soţită şi de o eternă dezbatere pri vind dreptul poliţiştilor de a folosi armele din dotare, în plină stradă.

În ţări ca Franţa, Marea Britanie sau Germania se pune problema dacă poliţiştii pot interveni cu arma din dotare doar în cazuri extreme. Aici, principalul factor care a dat o mai mare libertate autorităţilor a fost ameninţarea teroristă. Dreptul organelor de ordine de a trage pare să fie de o deosebită importanţă şi pe alte continente.

În Africa de Sud, spre exemplu, un studiu realizat încă din2002 arăta că, pe parcursul a patru ani, aproximativ 2.000 de persoane considerate suspecte de către poliţişti fuseseră împuşcate doar pentru că încercaseră să fugă.

În plus, presa străină a relatat recent că noul şef al poliţiei sud-africane vorbeşte deja despre introducerea unor măsuri mai drastice cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, care va fi găzduit aici, în 2010.

Un brazilian nevinovat, confundat cu un terorist

Problema dreptului poliţiştilor de a trage asupra unor persoane ce par suspecte a devenit un subiect recent de dezbatere în Marea Britanie, iscată în special de măsurile drastice de securitate impuse de autorităţi după atentatele de la metroul londonez. După tragedia din 7 iulie 2005, poliţiştilor britanici li s-a dat libertatea de a „trage pentru a ucide” în situaţii care li se par dubioase.

La scurt timp după luarea măsurii, un tânăr nevinovat a fost împuşcat mortal, tot la metrou, sub suspiciunea de complicitate la acte teroriste. Singura vină a brazilianului Jean Charles Menezes s-a dovedit a fi aceea că s-a speriat când a fost somat să se oprească. A luat-o la fugă, iar poliţiştii i-au tras cel puţin şapte gloanţe numai în cap. O anchetă a fost imediat demarată. După un an, toţi ofiţerii anchetaţi au fost scoşi de sub orice acuzaţie.

Împuşcat în gară

Discuţia „pro şi contra” folosirii armelor în public de către poliţişti a apărut şi în Franţa, în repetate rânduri. Aici, se consideră că un poliţist poate folosi arma doar în legitimă apărare, o mai mare libertate de a exercita acest drept având-o jandarmeria. Un caz petrecut chiar în luna septembrie a acestui an a relansat discuţia.

Un şofer nevinovat care nu a înţeles că trebuia să oprească pentru un control al poliţiştilor a fost rănit la braţ de unul dintre gloanţele trase de ofiţeri, în plină stradă.

Nu toate cazurile lasă loc de dubii, ca acesta de mai sus: în iulie 2007, poliţiştii francezi au împuşcat, în timpul a ceea ce iniţial se dorea a fi un simplu control în Gara de Nord din Paris, un bărbat care intenţiona să scoată un pistol. În ambele cazuri au fost demarate anchete pentru a se stabili dacă oamenii legii au acţionat legitim.

Intervenţii dure la luări de ostatici

Politica „shoot-to-kill” („trage pentru a ucide”) a fost dezbătută şi în Germania, unde ofiţerilor le-a fost permisă folosirea armelor cu o mai mare libertate, încă din 1972, după atentatul de la München, când a fost conştientizată ameninţarea terorismului.

S-a pus astfel problema dacă ordinul de a interveni cu forţa armelor trebuie să vină de „mai sus” sau dacă ofiţerul poate acţiona singur. Se lua în calcul, în special, ipoteza unei luări de ostatici.

În 2005, 12 landuri germane le permiteau poliţiştilor să ucidă suspecţii unor astfel de infracţiuni, însă doar ca ultimă măsură.

Anunțuri