Analistul străin Sam Vaknin, reaminteşte că în mod curios România nu a semnat, în 2008, „Declaraţia de la Istanbul” prin care se condamnă internaţional traficul ilegal cu organe umane. Subiectul traficului cu organe umane este unul fără rezolvare în societatea românească. Se ştie că există, dar nimeni nu doreşte să elimine acestă “bubă”. Prin urmare, organele se vând în linişte chiar pe internet.

Deşi se discută despre acest subiect, niciodată nu s-au luat măsuri serioase. Doar o singură reţea a fost descoperită de procurori, este vorba de reţeaua medicilor israelieni care făceau trafic cu ovule în România.

Sam Vaknin, colaborator la Global Politician, unul dinre analiştii de seamă ai fenomenului, prezenta situaţia reală a traficului cu organe din România.

Sam Vaknin s-a născut în 1961 în Israel. S-a stabilit în urma căsătoriei în Skopjie – Macedonia, în 1996. Biografia sa este de-a dreptul demnă de un film american. În anii 80 era deja un om bogat stabilit la Londra. În următoarea decadă se întoarce în Israel, unde în 1995 este condamnat la 18 luni de închisoare pentru fraudă.

În timpul şederii în Macedonia a fost şi consilier în Ministerul de Finanţe din acest stat.

Ca activitate jurnalistică, Sam Vaknin este editor colaborator la Global Politician pentru Europa Centrală şi Europa de Est. Totodată mai publică, ocazional, în “International Analyst Network” şi  “Los Angeles Chronicle”. Dintre lucrările publicate cea mai controversată este “Malignant Self Love – Narcissism Revisited”.

 

Reporter (R.): Credeţi că există reţele de trafic cu organe, de mari proporţii, care operează în România? Şi câti români credeţi că îşi vând organele?

Sam Vaknin (S.V): Dacă aş spune că este o reţea imensă aş exagera. La nivel global, sunt 10.000 de organe care sunt recoltate şi transplantate în fiecare an. Donatorii din Moldova primesc 3.000 de dolari pentru un rinichi, iar în România se acordă dublul acestei sume.

(R.:) Câţi români credeţi că îşi vând organele pe piaţa neagră?

( S.V.:) Sunt aproape 600 de donatori cunoscuţi în Moldova şi nicio o cifră oficială pentru România. Totuşi, ar fi corect să presupunem că mai mult de 2.000 de cetăţeni din România şi-au vândut organele în ultimul deceniu.

În fiecare an, în jur de 100 de români îşi vând rinichii doar brokerilor de organe din Israel care lucrează cu spitalele din Africa de Sud. Alte 200-300 de persoane din ţara dumneavoastră îşi vând organele, în special rinichi, cercurilor criminale şi reţelelor cu conexiuni în Turcia, Brazilia, Italia şi USA. Organele din România au devenit scumpe aşa că recoltarea de organe s-a mutat în Asia şi în America de Sud.

Vânzătorii de organe, denumiţi eufemistic “donatori”, sunt de obicei oameni săraci, şomeri sau cetăţeni rromi. Românii care doresc să emigreze sau au datorii sfârşesc uneori prin a-şi vinde organele sau intermediind vânzări de la prizonieri, soldaţi şi chiar adolescenţi. Este uşor de găsit anunţuri privind traficul de organe pe internet şi chiar în ziare.

(R.): Care este metoda cea mai des folosită în cazul României? Românii care doresc să-şi vândă organele sunt duşi în afara României pentru a fi operaţi şi lăsaţi fără organe? Aceştia sunt operaţi în România, apoi organele sunt scoase din ţară? Sau ambele metode?

(S.V): Acum, vânzătorii de organe sunt de obicei aduşi din alte state (chiar şi din Israel) în România. Organele sunt recoltate în România. Foarte rar, organele sunt transplantate în România folosindu-se declaraţii frauduloase prin care se pretinde ca donatorul şi gazda care primeşte organul sunt rude. Mai frecvent, organele sunt duse pe calea aerului în alte state, cum sunt Africa de Sud şi Turcia, locul unde au loc operaţiile.

(R.:) Care este portretul traficantului din România?

(S.V): Multe persoane sunt implicate în astfel de reţele: de la criminali mărunţi până la politicieni şi de la medici până la oameni de afaceri. În România, portretul traficantului de organe este cel al donatorului: cineva care deja şi-a vândut rinichiul. Criminalii mărunţi sunt şi ei implicaţi, la  fel cum sunt şi oficialii din serviciul de imigrări şi, ca o extensie Poliţia şi Aeroporturile. Chiar şi directorii din spitale fac parte din această încrengătură.

(R.:) Unde ajung organele din România?

(S.V): Un pacient obişnuit plăteşte 120.000 de dolari pentru un transplant, prin urmare e vorba de o sumă foarte mare de împărţit. Nu este o întâmplare că România a fost singura ţară care nu a participat la conferinţa unde s-a adoptat “Declaraţia împotriva traficului de organe şi a turismul de transplant”!

Vorbind în general: organele traficate sunt fie vândute domestic sau exportate pentru a fi transplantate în pacienţi din SUA, Europa, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, şi în special Israel.

(R.:) Aţi auzit sau aţi văzut cazuri în care un român şi-a vândut organele?

(S.V): Da, şi aţi cunoscut şi dumneavoastră: Robert Mihaly în 2005 (n.r. – este vorba de deţinutul de la Gherla care şi-a înstrăinat ilegal un rinichi către un sârb contra 20.000 de mărci).

(R.:) Care sunt organele care sunt cel mai des traficate în Europa de Est?

(S.V): Rinichii sunt cei mai căutaţi, recoltaţi, vânduţi şi transplantaţi. Recoltarea unui rinichi pune puţine riscuri pentru donator. Rincihii sunt mici ca dimensiuni şi prin urmare sunt uşor de ascuns în procesul de contrabandă. În jur de 10.000 de rinchi sunt recoltaţi ilegal în fiecare an.

(R.:) Sunt adevărate numeroase zvonuri despre recoltarea de organe de la copiii adoptaţi din România?

(S.V): Nu, nu sunt adevărate. Organele copiilor sunt adesea nepotrivite pentru transplant din motive histologice şi imunologice. Aşadar, poveştile despre Agenţia Israeliană care lucrează împreună cu doctorii israelieni pentru a extrage organe de la copiii din România sunt nonsensuri şi în mare sunt ultima versiune al războiului medieval anti-semitic. Cu toate acestea, sunt nevoit să recunosc că doctorii din Israel sunt foarte prezenţi pe piaţa turismul şi traficului cu organe.

Anunțuri