manastire__3_Într-o fostă unitate militară din comuna teleormăneană Siliştea Gumeşti îşi duc viaţa 15 călugări, care au şi un club unde se relaxează.
În cea mai vestită aşezare din sudul ţării, Siliştea- Gumeşti din judeţul Teleorman – unde s-a desfăşurat acţiunea romanului Moromeţii -, se află cel mai întins aşezământ monahal din România: Mânăstirea Sfântul „Pantelimon”.

În centrul satului, lângă monumentul dedicat scriitorului Marin Preda, îţi „împiedici” privirea de un indicator bătut pe care este scris: „Cazare gratuită la mânăstire”. Cum trecătorii îşi imaginează că ar înnopta într-o chilie modestă, nu iau în seamă această ofertă creştinească.

Călugării boieri

Puţinii curioşi descoperă că mânăstirea se aseamănă cu unul din domeniile boiereşti din secolele XVIII. „Ca şi întindere, cred că este cea mai mare mânăstire din ţară”, apreciază stareţul Antonie (51 de ani). Asta, pentru că lăcaşul de cult a luat locul, în 1998, unei baze militare de aviaţie abandonată de Armată în anii ’70. „Mi-am zis că ar fi bine să facem o mânăstire aici. Am făcut cereri la Ministerul Apărării şi, într-un final, s-a rezolvat”, explică mândru stareţul Antonie.

„Domeniul” adună vreo şase clădiri – foste garnizoane, o cantină, două grajduri, pistă pentru avione şi vreo 10 hectare de teren. Aşa se face că sala de curs unde aviatorii comunişti învăţau să bombardeze casele capitaliştilor a devenit acum loc sfânt, este paraclis – biserica mânăstirii. Apartamentele gradaţilor care cereau soldaţilor să-şi dea viaţa pentru Nicolae Ceauşescu au devenit locuinţele călugărilor. Fostele camere ale soldaţilor, pline cu postere cu Angela Similea, au ajuns odăi ale oaspeţilor şi ale celor 20 de nevoiaşi care lucrează la întreţinerea mânăstirii, în schimbul unui acoperiş deasupra capului.

manastirea_silistea0_RzV

foto de Razvan Vălcăneanțu

Picturi pe tavanul bucătăriei

Clădirea cantinei are o bucătărie de vară cu sală de mese la parter şi una de iarnă, încălzită cu centrală pe gaz, la etaj. În sala de mese de la etaj, tavanul a fost pictat cu scene sfinte, ca locul să aducă a mânăstire. Călugării şi-au amenjat, întruna dintre clădiri, şi un modest club de relaxare în genul căminelor culturale de la ţară.

„Ca să socializăm între noi”, ne spune şi călugărul Daniel. Avem spaţii să găzduim şi 1.000 de călugări, însă suntem doar 15. Mai locuiesc oameni nevoiaşi pe care îi ajutăm. Nu mai sunt acum oameni pregătiţi pentru o astfel de viaţă. Acum nu se mai face nimeni călugăr”, se tânguieşte stareţul.

Stareţul darnic, care nu iubeşte modestia

Antonie iubeşte să fie fotografiat, să boteze orice cu prenumele său, dar suferă de un diabet avansat, de gradul doi, care îl face să obosească repede. Deşi stareţul este un adevărat samaritean, gata să-ţi dea tot ce are în casă, nu este şi adeptul traiului modest al călugărilor.

Conduce un Jeep Peugeot de vreo 30.000 de euro şi are două-trei feluri de mâncare, care îl aşteaptă în orice moment. De origine din judeţul Dâmboviţa, s-a călugărit la 18 ani şi până în 1998 a slujit la o mânăstire din Măhăileşti, undeva aproape de Plopeni, judeţul Prahova.

„M-am certat cu stareţul de acolo şi am plecat cu 15 călugări. Îl ştiam pe episcopul Alexandriei, care m-a ajutat să facem mănăstirea asta”, îşi povesteşte revolta Antonie în timp ce ne roagă să-i trimitem şi lui pozele. Locuieşte într-un apartament cu două camere, la etajul doi al uneia dintre clădirile din fosta baza militară. Pereţii sunt plini cu poze de-ale sale şi cu icoane cu Sfântul Pantelimon.

În cele trei decenii şi jumătate în care şi-a închinat viaţa Celui de Sus, spune că a ajutat pe toată lumea. De altfel, la Sfântul Pantelimon sunt cazaţi oameni pentru care viaţa era un chin: „Am un adolescent care şi-a găsit mama tăiată de un cioban. A înnebunit. Aici, l-am mai adus pe drumul cel bun, şi-a mai revenit”.

Fostul fotograf al celor de la Holograf s-a călugărit

Unul dintre călugării din Siliştea este Părintele Daniel (63 de ani). În anii ’90 era unul dintre fotografii trupelor rock de la noi. Povesteşte că i-a pozat şi pe cei de la Holograf. Avea şi o afacere din care a adunat bani frumoşi pentru bătrâneţe.

„Scoteam poze cu artişti de afară, pe care le vindeam la noi”, turuie călugărul. Fără să mai fie întrebat, spune că a ales călugăria pentru că „avea nevoie de linişte la această vârstă: „Aveam nevoie să mă retrag undeva şi să simt liniştea”. Poiana lui Iocan a rămas o amintire Daniel este şi administratorul domeniului mânăstirii, aşa că ştie mereu dacă viţeii şi vacile (peste 20) au mâncare sau dacă centrala pe gaze are nevoie de revizie.

Despre locuitorii satului în care s-a născut Marin Preda, Daniel nu prea are cuvinte de laudă. „Unii dintre ei se ocupă doar de furturi, nu mai au cultura muncii. Ne-au furat animale, bunuri şi uneori plecau cu tot cu uşile de la intrare, aşa ceva nu am mai văzut”, se plânge călugărul. Pentru a opri valul de jafuri, Daniel vrea să monteze un sistem de supraveghre video pe domeniul mănăstirii.

În timp ce călugării se pregătesc să ia prânzul, o ciorbă de varză şi tocăniţă de ciuperci, în sat, siliştenii mai în vârstă se adăpostesc pe sub copaci pentru a termina berea sau tăria de la prânz. Cei mai tineri, care nu au părăsit satul, sunt la muncile de la câmp. Poiana lui Iocan a rămas doar o amintire.

Siliştea, satul lui Moromete

Pe 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, s-a născut Marin Preda, fiu al lui Tudor Călăraşu, „de profesie plugar”, şi al Joiţei Preda. Viitorul scriitor pleacă din sat în 1937. În 1955, MaRin Preda publică primul volum din Moromeţii, a cărei acţiune se petrece în Siliştea. Personajul principal, ţăranul Ilie Moromete, a devenit una dintre figurile emblemetaice ale literaturii române.

Anunțuri