tatuajeNu există condamnat cu o faptă grea care să nu aibă măcar un tatuaj pe corp. Desenul pe care și-l face un deținut când iese din închisoare este zarul cu cinci puncte semn că a fost după gratii. Șmecherii de după gratii, mai respectați între deținuți decât gardienii, își tatuează pe corp luptători indieni sau japonezi, dar și capete de animale sălbatice sau câini de luptă.

După gratii, tatuajul este ca o diplomă de studii pentru cei din libertate. Dacă o licență, un master, un doctorat te face În lumea “de afară“ așa cum o denumesc deținuții – apt să ocupi o poziție de conducere cât mai înaltă, un anumit desen pe trup te ridică în închisoare deasupra celorlalți. „Te ajută tatuajul, dar până la urmă tot trebuie să dai cu brandul dacă unul îți contestă poziția. Așa că trebuie să știi și să te descurci. Tatuajul poate fi cel mult o atenționare”, explică Miu Feli Ilie, unul dintre jupânii deținuților din Penitenciarului Colibași, județul Argeș.

Clasele sociale de după gratii sunt, în ordine descrescătoare: jupân, șmecher, impresie și nepot. Așa că un samurai sau un cap de pitbull sunt desenele cu care se legitimează jupânii, desenele tribal sunt ale celor de rangul doi și trei, desenele pe față sunt ale grupărilor sataniste, iar cele de dragoste dedicate iubitelor – ale nepoților.

Misterul casetofoanelor din închisoare

Tatuajele sunt interzise în penitenciare, iar cine este prins că face un desen are imediat un raport, asta înseamnând că nu poate ieși înainte de termen. Cu toate acestea, dacă un gardian observă la un condamnat un tatuaj care în ziua precedentă nu era nu poate să ia nicio măsură. „Trebuie descoperit aparatul cu care s-a făcut desenul, ținut de regulă de un nepot”, ne explică schema un gardian.

Cerneala și aparatul de tatuat sunt primite de obicei de la rude, ascunse în diferite articole. „Ceva vremea ne-am întrebat de ce primesc așa multe casetofoane și nicio casetă! Motorașul care derulează o casetă este bun ca să bată culoarea pe corp. Mecanismul bate repetat pe piele, înțeapă pielea pe conturul desenului ți așa intră în piele”, ne dezvăluie un gardian de la Colibași. Și „cerneala” se obține prin metode ingenioase. Se taie călcăiul unui pantof, se topește la foc, apoi cu ajutorul culorii negre rezultate se face desenul.

Deținuții țin să-și deseneze trupul pentru a-și marca poziția, pentru a nu uita dușmanii care i-au trădat și pentru a-și păstra iubirea pentru familie.

Codul tatuaților

Condamnații de la Penitenciarul Colibași ne-au prezentat codul tatuajelor, semnificația desenelor de pe corpul deținuților.

Samuraiul (sau un luptător indian, viking etc) reprezintă marca jupânilor din penitenciare. Totodată, samuraiul atestă uneori că purtătorul acestui tatuaj este un lider al unei rețele infracționale. Membrii mafiei japoneze, celebra Yakuza, se legitimează prin astfel de desene. Nuțu Cămătaru are și el un astfel de tatuaj pe spate.

Berbecul (sau taur, leu, tigru, lup, urs, dragon etc) constituie tot una dintre mărcile jupânilor și a șmecherilor. Același animal prezent la mai mulți deținuți este semnul că fac parte din același clan.

Pitbull-ul este tot unul dintre tatuajele liderilor de găști. Totodată constituie și un avertisment că persoana care trădează jupânul va suporta răzbunarea sa, asemănată cu a unei mușcături mortale de pitbull.

Desenele tribale, așezate de obicei pe brațe, în zona umerilor, anunță că ai în față un “șmecher”, gata oricând să te pună la pământ.

Tatuajele gangsta sunt de obicei ale tinerilor care vor să facă impresii prin penitenciar.

Numele celor iubiți au menirea de a demonstra iubirea față de o persoană: fie că este vorba de iubite/soții sau de copii. De obicei acest prenume este așezat în zona pieptului. „Nu mai sunt la modă tatuajele pe braț cu o inimă și cu o săgeată pe care să fie trecut numele iubitei. E de modă veche, nici nu am mai văzut prin penitenciar”, spune Miu.

Numele dușmanilor, dar și al iubitelor care au trădat sunt, de obicei, trecute pe brațe sau chiar pe pumnul strâns. Este un semn că urmează răzbunarea.

Amenințările. Unii dintre șmecherii sau cei cu impresii își mai trec diferite mesaje pe corp, pentru a ține la distanță adversarii. „Urăsc persoanele perverse” sau „Urăsc femeile perverse” sunt amenințări bătute pe spatele deținuților și nu numai.

Semne zodiacale. Deținuții își trec pe corp un astfel de desen ca să le fie un fel de talisman.

Crenguța de cirș, floarea de lotus etc sunt tatuaje rare, cerute de jupâni sau de șmecherii din penitenciare. Prinele se anunță că purtătorii desenelor și-au găsit cumva liniștea.

Mâini încătușate, zarul cu cinci puncte, o stea cu cinci colțuri, cinci stele etc sunt desenele pe care și le pun pe piele cei care vor să anunțe că au fost în închisoare. „Cele cinci puncte sau stelele semnifică pereții, cei patru pereți și deținutul dintre ziduri”, ne explică Cornel Tănase, un alt deținut de la Colibași.

Semnele fasciste le cer cei care urăsc membrii comunităii rrome și constituie un fel de avertsiment ca aceștia să stea departe de ei în penitenciar.

Frunza de marijuana este semnul că deținutul a consumat droguri în liberate sau după gratii.

Prostia unui desen pe față

Gheorghe Burcuși (34 de ani), deținut la Penitenciarul Colibași pentru tâlhărie, este unul dintre puținii români cu desene pe față. Este la a cincea condamnare, dar spune că nu vrea să se mai Întoarcă după gratii, că s-a cumințit. Mai are câteva luni până intră în comisie. Primul tatuaj și l-a pus pe piele la 17 ani, în anul 1996. De atunci și-a mai tras alte nouă tatuaje, toate pe mâini și pe față. „Intrasem într-un anturaj prost, era o grupare satanistă, iar eu am fost convins să devin membru”, povestește deținutul.

Acum i-a trecut pofta de tatuaje și chiar se gândeȘte să le scoată când va fi eliberat. Desenele de pe chip sunt o mare stângăcie pentru un infractor. La fiecare tâlhărie era imediat prins de polițiti după semnele distinctive de pe față. „Eram atât de amețit, încât cănd furam uitam să-mi pun cagula, așa că imediat eram prins”, se amuză și infractorul stângaci.

În Penitenciarul de la Colibași se află unul dintre răii Mioveniului, Miu Feli Ilie (34 de ani). Este unul dintre jupânii de după gratiile temnițelor din pușcăria din județul Argeș. Prima dată a fost condamnat la vârsta de 18 ani. Atunci a stat opt ani după gratii. De doi ani și două luni s-a Întors în pușcărie și mai are de executat încă un an și nouă luni pentru trafic de persoane. Altfel spus, a coordonat o grupare de prostituție. Are peste 60 de tatuaje pe corp, însă marea majoritatea sunt modificate sau peste acestea și-a făcut alte desene mai mari.

După eliberare și-a făcut salon de tatuaje

Primul tatuaj și l-a făcut în anul 1995, la îndemnurile prietenilor. Cu numele fetiței pe piept a văzut toată Europa, dar a rămas fascinat de Olanda, pentru că „acolo se putea fuma marijuana legal, în baruri”. Cu siguranță, tatuajul la care ține cel mai mult este cel cu „Felicia”. „Nu, nu vă gândiți că este numele iubitei, a femeii pe care o iubesc. Eu nu am o singură femeie”, încearcă să glumească acesta. „Este numele fetiței mele de Șase ani. Așa am dorit să o păstrez lângă mine”, explică meticulos acesta.

Dintre cele de 60 de tatuaje desenate de-a lungul anilor pe pielea sa, Miu mai are acum dor vreo zece, care le acoperă pe cele inițiale: „Primele erau niște prostii, îmi făceam orice prostie pe piele. Când am ieșit prima dată mi-am făcut salon de tatuaj și am Început să fac cover-uri, adică să desenez peste alte tatuaje”. După ce și-a terminat de desenat trupul, Miu a fost nevoit să renunîe la salon, pentru că miovenii nu se înghesuiau să-și „picteze” pielea. „Cred că am avut salon mai mult ca să-mi fiu eu client”, spune cu haz deținutul.

A desenat un mesaj, pe o fesă, către o asistentă. Îi transmitea „Poftă bună!”

Miu are pe corp urmȚtoarele desene, iar pentru fiecare are o explicație: semnul zodiacal al gemenilor – zodia în care s-a născut, florea de lotus – liniștea pe care a regăsit-o, războinic japonez – semnul că el este un luptȚtor, pitbull – un avertisment celor care vor să îl înșele.

Cel mai amuzant tatuaj este amplasat pe fesa stângă a argeșeanului. Mesajul scris este „Poftă bună”. „O asistentă mă vaccina ca pe un animal, înfingea seringa și gata. Am rugat-o frumos o dată, de două ori, să aibă grijă că mă doare. Ea, nimic. Așa că am făcut acest desen. A doua zi m-am dus din nous să fac injecția. Când a văzut tatuajul, asistenta a ieșit, a venit altcineva să mi-o facă. Nu am mai văzut-o niciodată după aceea”, povestește Miu.

Tot la Colibași este cazat și Cornel Tănase (34 de ani), condamnat pentru furt calificat. „Am multe desene pe tot corpul. Majoritatea tribale, pe umeri. Încerc să-mi fac și un dragon. Aici, după gratii, mai toți avem tatuaje, este modul nostru de a face timpul să treacă mai repede, dar și de a marca un eveniment”, ne spune bărbatul, care la anul urmează să intre În comisia pentru eliberare.

Semnele „Nașilor”

Nuțu Cămătaru, considerat Nașul clanului interlop al Cămătarilor, și-a marcat și el poziția de șef printr-un imens tatuaj pe spate: un samurai tipic mafiei japoneze. Temuții membri ai Yakuza se consideră urmași ai vechilor samurai. Aceștia își mai tatuau câte un inel negru în jurul brațului, fiecare dintre aceste inele marcând comiterea unei crime. Și fratele său, Sile Cămătaru, este acoperit de tatuaje. Brațele sale sunt pline de astfel de desene, semn că este brațul de fier al clanului interlop condus de fratele său. Adrian Corduneanu, unul dintre Șefii Clanului Cordunenilor din Iași, și-a trecut pe brațul chiar porecla sa „Adrian Beleaua”, iar pe celalălt braț, fostul luptator de performanță și-a tatuat cuvintele: „Criminal plătit”. Procurorii au descoperit că SMS-urile de amenințare ale clanului erau semnate cu „Adrian Beleaua” exact ca porecla tatuată pe braț de Corduneanu.

Anunțuri