03beatlesLars Saabye Christensen a scris probabil una dintre cele mai bune poveşti despre copilărie din literatura occidentală. Structura europenilor e mai uşor de înţeles după ce se parcurge acest roman. Difernţele umane dintre noi, românii, şi ei încep probabil din copilăria târzie şi din adolescenţă. La noi modelul e şmecheria prin care „să-ţi faci” chiar şi fratele, la ei e prietenia care înseamnă să munceşti o vară întreagă ca să ai bani să te duci sa salvezi un amic.

În mare, în „Beatles” cuprinde păţaniile a patru pusti norvegieni care şi ei au tradiţionalele porecle ale vârstei, dar care nu au nimic de-a face cu cele romanesti (de genul Gogoasa, Dintosul, Borcanel, Diliul etc). Fiecare poarta numele unui membru din Beatles: asa ca Kim devine Paul, Gunnar e John, Sebastian e George, iar Ole este Ringo. Oraselul actiunii este Frigg şi se desfoara între 1965 şi 1972.

Una dintre strengariile tipice copilariei consta in:  colectionarea semnelor cu marca masinii, asa ca le rupeau si dezlipeau de pe automobile. Ca să nu fie prinşi de Poliţie sunt nevoiţi să aruncele semnele automobilelor în râu, dar atunci descoperă biletul unui sinucigaş. Atunci Paul intuieşte că „mi-am dat seama, fără totuşi să înţeleg, că începusem să mor deja, era un gând respingător şi-am plâns”.

Fiecare dintre cei patru copii au si o calitate care iese mai usor in evidenta sau poate ar fi un defect in alte comunităţi. Spre exemplu, Gunnar/John nu ştie să mintă.

Romanul cuprinde toate problemele pe care le vede un copil de la 14 ani şi până ajunge să simtă fiorii dragostei din adolescenţa târzie. Aşa că un examen şcolar devine o probă tragică: „Văzuserăm moartea cu ochii la Bygdoy. tot moartea era si acum, dar cu totul altfel: Examen. Sau poate că aşteptarea semăna cu moartea. Un fel de anticameră, albă şi tăcută”.

Cam asta e foarte pe scurt „legenda beatles” din acest roman şi nu cred că e mai prejos cu nimic de istoria trupei britanice.

Exemplu de prietenie sinceră

Un pasaj care mi-a atras atentia este cand Kim, dezamagit in prima iubire de Nina care isi facuse alt iubit, se urcă pe o balustradă periculoasă.

„Mergeam pe balustradă. Inima intră în pauză, în repaus. Valurile se opriră şi rămăseseră aşa, încremenite în mşcare. Vântul se domoli şi muri. Deodată, Gunnar se năpusti din întuneric, mă prinse şi mă trase jos. Căzurăm unul peste altul pe punte, Gunnar ţinându-mă încleştat. Apoi începu să mă lovească. Mă lovi exact în mijlocul mutrei.”

La 16 ani ascultă the Doors. „Apoi într-o seară, apăru Gunnar cu un LP, îl împrumutaseră de la Stig, care îi spusese că LP-ul era o bombă neasigurată, că trebuia să ne punem centura de siguranţă şi paraşuta ca să suportăm consecinţele. Ne-am uitat cu curiozitate la copertă. Doors. Niciodată nu auziserăm despre ei. Am pus discul pe pick-up şi am dat volumul la maximum. Atunci s-a întâmplat ceva. Am rămas zăcând aşa însângeraţi, fiecare în colţul său, strigând după aer. Mai cumplit de-atât nu se putea. Ne-am adunat puterile ce ne-au mai rămas şi ne-am strâns din nou în jurul difuzorului. Eram asemenea pestelui pe uscat, bătând din branhii”.

Şi cum cartea este aşa de bine construită a atras atenţia lumii filmului, în ultima săptămână din august va apare şi filmul care ar putea deveni un concurent pentru „Stand by me”, poate cea mai cunoscută producţie despre copilărie.

Anunțuri