ferentariNumele cartierului Ferentari din Capitală vine de la faptul că în zonă, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, au fost împroprietăriţi soldaţii pedestri din Armată care mai erau numiţi şi “ferentari”. Codul de onoare al militarilor a fost înlocuit peste 150 de ani cu cel al clanurilor interlope. În perioada interbelică, regiunea din Sudul Bucureştiului avea un aer idilic burghez. Apoi, a fost transformată de comunişti într-o zonă muncitorească.

Încetul cu încetul aici au fost mutaţi uneori cu forţa membrii ai comunităţii rrome. Spre sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 boema mahala s-a transformat într-un adevărat ghetou. Acum, clanurile şi găştile de cartier fac legea printre blocurile în care trăiesc oameni certaţi cu legea, dar şi mulţi tineri oneşti care vor să plătească o chirie mică. În zona care a luat numele bravilor soldaţi ai lui Alexandru Ioan Cuza, copii nu învaţă istoria României, ci pe cea a fraţilor Cămătaru, cei mai temuţi interlopi din Capitală. Evenimenul zilei vă propune trei poveşti, din trei perioade diferite ale Ferentariului, considerat cel mai periculos cartier din România.

Ferentari

PRIMA POVESTE. DOUĂ DESTINE PE ACEEAŞI STRADĂ

Laurenţiu, de profesie marinar, a crescut în anii 70 în această zonă. A crescut pe maidanele Ferentariului şi pe piatra de la Mandravela, cum îi plăcea bunicului său să îi spună.  Alerga pe câmpul care începea unde se termina blocul C3 de pe strada Tunsu Petre, unde se termina pe vremuri Ferentariul
“Când eram  elev de clasa a I-a părinţii au primit de la Electromagnetica un apartament în Ferentari şi uite aşa am început să bat strazile de pe acolo. În copilărie şi adolescenţă am facut şi eu mici găinarii, m-am bătut cu ţiganii sau între noi, am facut prietenii cu ţiganii şi cu românii de pe acele străzi”, îşi aminteşte acesta.

bucharest01Strada Ferentarilor în ‘76- ‘80 era frumoasă, liniştită, curată şi primitoare. “Cei mai bătrâni povesteau că în perioada interbelică a fost un cartier de lume bună, case cu un etaj”, mai deapănă Laurenţiu câteva amintiri.

Locul unde se stabileau destine

Acum patru decenii, tinerii nu ştiu ce este acela computer, facebook, messenger şi nu pierdeau timpul cu astfel de procupări. Copiii ieşeau în stradă pentru a pierde timpul. “Întodeauna, inevitabil, strada făcea parte din viata noastra, fiecare dintr noi ajungea pe o stradă. Tot ce făcea parte din viaţa noastra se afla pe o stradă”, spune bucureşteanul.

Nu erau dorinţe de a se vizita litoralul sau Disneyland-ul, atunci când copiii voiau să exploreze noi teritorii, mergeau pe o altă stradă. Strada era universal magic al unui copil, locul de unde alegea ce e bine şi ce rău. “Strada este locul tuturor, saraci, bolnavi, nebuni, flamânzi”, stabileşte interlocutorul.

Doi prieteni

În copilarie, pe una din aceste străzi din Bucuresti, Laurenţiu a avut un prieten. “Stăteam pe bordură şi ne imaginam cum este în alte ţări, cum sunt oamenii şi locurile acelor meleaguri. Dacă este frumos pe acele străzi”.

În anii ’90 Laurenţiu a început să lucreze ca marinar, aşa că se întorcea acasă şi după zece luni. “În 2000, m-am în ajunul Crăciunului. Am fost la el, cum îmi era obicieul, a răspuns mama lui. A început să plângă când m-a vazut la uşă. „Nu mai este mamă, l-au omorât aştia din stradă cu băutura şi cu drogurile lor, nenorociţii dracu. Nu mai mă înţelegeam cu el, l-au găsit în parc, pe unde va jucaţi voi… atârnând de o creanga”.

Ferentari
Sursa foto: muzeuldefotografie.ro

Nu îi venea să creadă. Şi-a dat seama, acolo în faţa uşii, că nu mai este nimic din copilăria sa în Ferentari.  “De cate ori plecam într-un voiaj şi apoi reveneam acasă, mă întorceam acolo, pe strada mea din Bucuresti de unde am plecat odata, mai treceam pe la prietenul meu. Îi povesteam la un pahar de rom, despre străzile de prin  acele porturi pe unde ajungeam, îi arătam pozele cu acele străzi din ţările pe unde mă ducea nava”. sursa foto: fazedure.blogspot.ro Eu am ieşit şi am lăsat strada în urmă, am lăsat acel copil de Bucureşti, copilulul de mahala şi acel adolescent care bătea cârciumile din Bucureşti, am lăsat în urmă acei prieteni de pe acele străzi. Strada te alege, dar si tu o alegi, depinde de om, de visele fiecaruia dintre noi, eu am scapat de aceea strada, prietenul meu nu a reusit.”

Strada, locul unde aduce moartea

Laurenţiu consideră că o parte din “Răul” care s-a instaurat în Ferentari vine şi din faptul că atmosfera de pe trotuarele de asfalt s-a schimbat. Acum cine stă în stradă face parte dintr-un clan.
“Uneori, strada se transform şi ea, într-o afacere de familie sau a unui grup majoritar.” În locul amintirilor sale, strada acum “inseamna droguri, furturi, bătai şi chiar crime. Prietenii de care îmi mai aduceam aminte, acei copii care ne jucam pe străzile din acel Ferentari, o parte dintre ei sunt în puşcării, alţii sunt doborâţi de foame. Mahalaua Ferentari, peste Prelungirea Ferentarilor, este cartierul sărac unde trăiesc români şi tigani la grămadă. Pe acele străzi rau famate, cartierul cu nume faimos este mizer. Acum, înjur şi am ajuns să urăsc din tot sufletul meu aceea stradă din Bucureşti, pe care am fost odată. Prietenul meu îmi spunea uneori: Tu chiar mai crezi în minuni?”, povesteşte Laurenţiu. Răspunsul său a fost mereu “da”.

Întreaga sa aventură în Ferentari, dar şi alte relatări se pot răsfoi pe blogul personal al lui Laurenţiu: lapasprinlume.blogspot.ro.

A DOUA POVESTE: GHETOUL PRIN OCHII UNUI BRITANIC

Unul dintre cei care s-au luptat cel mai mult să-i ajute pe oamenii buni dar săraci din Ferentari în anii ’90 este britanicul Ian Tilling. Fundaţia acestuia se numeşte Casa Ioana, iar primul sediu a fost pe strada Zăbrăuţi din cartier. Dintr-un interviu cu fostul detectiv, dar şi din mărturisile sale din cartea  “Lecția de română” a Claudiei Cîrlig reiese poate cel mai real portret al Ferentariul din urmă cu două decenii, când viaţa acolo era un coşmar.

Cum se trăia

“Familii întregi locuiau în camere de nouă metri pătrați, claie peste grămadă: părinți, copii, uneori și bunici. În timpul iernii, stăteau numai înăuntru. Vara însă, se mutau afară. Atunci gătitul devea o ocupație comună și se făcea la un foc mare. Paturile se scoteau și ele afară – acolo dormeau și trăiau.

sursa foto: Faze dure blogspot

 

Cum se arunca gunoiul

Era mult gunoi în Zăbrăuți! Aveau un sistem foarte convenabil de eliminare a gunoiului: pur și simplu deschideaui fereastra și îl aruncau afară. Făceau asta de cîteva ori pe zi. Foarte repede, mormanele de gunoi ajungeau la ferestrele camerelor de la primul etaj.”

Job-uri

Principala activitate părea să fie spălatul sticlelor. Aveau butoaie enorme de metal pline cu apă. Veneau cu sacii plini de sticle și își petreceau cea mai mare parte a timpului spălîndu-le. Apoi puneau sticlele din nou în saci și le duceau la magazinul de care încasau garanția.

Disputele

Certurile erau mereu interesante pentru că porneau doar de la doi oameni care țipau unul la altul. Destul de repede se implicau din ce în ce mai mulți dintre cei care stăteau în grupuri mari pe margine și se uitau la cei care începuseră să se certe. La un moment dat, suporterii începeau să se certe între ei, iar în final toți se certau și se amenințau unulu pe altul.

softpedia-Ferentari-6

Armele erau la femei

Când disputele se aprindeau bărbații mergeau la nevestele lor, iar femeile scoteau din sîn cuțite uriașe. Pentru că femeile purtau asupra lor cuțitele și armele în general, nefiind controlate de poliție. Deci scoteau aceste cuțite. Erau amenințări serioase, iar mulțimea țipa. Am văzut numai bătăi cu pumnii, cu picioarele și corp la corp.

Căsătoriile

Nunţile în Zăbrăuţi erau sălbatice: vreau să spun că durau, şi durau, şi durau. O nuntă în Anglia este o petrecere destul de liniştită, care înseamnă slujba la biserică şi, imediat după aceea, masa la restaurant. Nunţile ţigăneşti erau zgomotoase, semănau mai mult cu o sărbătoare.

A TREIA POVESTE: LEGEA ŞMECHERIEI A LUAT LOC ONOAREI

În 2013, în acest cartier sunt cele mai multe secţii de Poliţie şi Jandarmerie din Capitală, dar chiar şi aşa clanurile şi legile nescrise ale “şmecheriei” fac ordinea.

“A fi poliţist în Ferentari înseamnă un dezastru. Nimeni în Academia de Poliţie nu vrea să ajungă acolo. Nu e vorba de frica de a-ţi pierde viaţa că nu sunt aşa de multe crime, dar stresul, ameninţările, frica de a intra în blocurile din ghetouri te fac să ţi se înmoaie genunchii. Nu poţi să te duci acasă la soţie şi copil cu inima deschisă după ce ai fost ameninţat voalat că ţi se taie gâtul”, ne povesteşte Alex în timpul unei întâlniri. Acesta a fost cursant la academie în anii ’90. Din motive personale, a trebuit să abandoneze studiile.

Ferentari

Are acum în jur de 40 de ani şi trăieşte dintr-o mică afacere cu frigidere. “Faţă de anii ’90, acum viaţa în Ferentari este un parfum. Mai sunt unele zone cu blocuri de ghetou, dar în mare cartierul s-a curăţat. Sunt mulţi oameni cumsecade, dar sunt mai în fiecare bloc unul-doi şmecheraşi care se ocupă de furturi, droguri. Încă e periculos să mergea noapte pe aici”, ne relatează bărbatul.

Vocabular de Ferentari

Musai fiecare tânăr din cartier trebuie să folosească măcar de trei ori pe oră apelative ca: „frăţioare”, „fratelo”, “vere”, “nepoate”, „zdreanţo”, „javră”, „muist”, „haladit”, „hapciupalitic”, etc. Dacă stai o zi printre blocurile de aici, începi să le foloseşte fără să-ţi dai seama.
În acest cartier sunt două legi principale, legea şmecheriei şi legea pumnului. “Deşi există numeroase legend urbane privind zona Ferentarilor, majoritatea oamenilor nu au nicio treabă cu infracţiunile. Pentru a nu avea problem însă, accept să lase privirea în jos său se uite în direcţia opusă când dau peste un tânăr bătut, ameninţat sau care îşi baga droguri în vene”, mai explică Florin cu privirea în pământ.

Şmecherii şi visătorii

Vara, spre seara, ferentariştii, aşa cum sunt numiţi locuitorii de aici, ies în faţa blocului la o partidă de table pe muzică de manele şi alături de o pungă de seminţe. “Scuipă seminţele pe trotuar şi apoi se plâng a doua zi că e mizerie pe stradă”, se amuză interlocutorul nostru.
În timp ce unii visează să dea un şase-şase la table, în blocul de peste drum se aude o ceartă între el şi ea. Par amândoi băuţi din cuvintele pe care şi le aruncă unul-altuia. Se aud multe înjurături. Între timp, copilul cuplului iese la fereastră şi îş lipeşte chipul de geam, priveşte în depărtare, la clipa când va părăsi Ferentariul.

sursa foto: Faze dure Blogspot
sursa foto: Faze dure Blogspot

“De fapt aşa faci diferenţa dintre un om onest şi un şmecheriaş. Cei din prima categorie vor să lase în spate atmosfera din Ferentari, nu vor să rămână aici prea mult. Au vise. Ceilalţi, îşi trăiesc visul, sunt temuţi şi se cred cineva. Doar în Ferentari pot fi cineva. Este în gena şmechiaşilor de aici, nu pot pleca în altă parte. Uitaţi-că la Camătari, puteau să-şi facă vile oriunde, dar au rămas aici”, îşi expune Alex teoria sa.

Întrebat dacă nu a plecat din Ferentari pentru că este un şmecheriaş, acesta râde şi răspunde sec. “Eu nu am reuşit să plec la timp din cartier alături de soţie. A fost lovită mortal. El nu a păţit nimic, nu a primt decât o condamnare cu suspendare. Eu am rămas aici ca să-mi plătesc păcatele şi să mă uit la tinerii care se mută aici şi care vin cu vise noi, proaspete. Poate că peste un deceniu, Ferentariul se va schimba”, îşi destăinuie gândurile acesta înainte de a se ridica de pe scaun. S-a întors cu spatele ca să ascundă lacrimile pe care le şterge de pe obraz.

sursa foto: soferul.wordpress.com

 

Anunțuri