Cu câteva sute de lei, vrăjitoarele promit că-ţi rezolvă orice dorinţă. „Magia ” se poate face şi la telefon. Alături de tocitul legislaţiei şi orele de condus, fraierii care n-au fost în stare să-şi ia permisul de şofer au „opţiunea” unei şedinţe de „magie albă”. La o petrecere de la sfârşitul anului trecut am spus mai tare că aş vrea ca în 2013 să iau permisul de şofer. Adevărul este că asta am promis şi la sfârşitul lui 2011!

Vrajitoare

Din grupul de petrecăreţi se aude o voce: „Ştiu eu cum se ia traseul, e la sigur!”. Imediat începe să povestească, fără să am timp să reacţionez în vreun fel. „Mă chinuiam de ceva vreme să obţin permisul auto şi nu puteam trece de traseu. O prietenă mi-a recomandat un site cu vrăjitoare, printre care era şi ceva pentru examene”, mi-a povestit Alina Popa, una dintre petrecăreţele pe care o cunoscusem în aceeaşi zi.

„Documentele”

„Am intrat pe site şi am găsit acolo mai multe vrăjitoare. Am ales una care spunea că face farmece chiar şi pentru a lua examene. Mi-a cerut să mă duc la o şedinţă de magie cu permisul auto al unui prieten, o carte cu regulile de circulaţie şi un document cu ceva înscris de la Poliţie. A citit nişte descântece sau cum s-or numi, dând din mâini pe deasupra acestor obiecte. S-a mai uitat într-un glob de cristal şi apoi mi-a dat să beau, când ajung acasă, un ceai. Săptămâna următoare am luat examenul. Acum nu ştiu dacă din cauza ritualului respectiv sau a fost doar o coincidenţă. Probabil nu voi afla niciodată, dar important este că am permisul”, îşi termină povestirea Alina.

„Vreau şi eu o promovare”

Între o 100 şi 700 sute de lei costă o şedinţă de magie neagră – blesteme, farmece – asemănătoare cu cea din relatarea Alinei. Am zis să-mi încerc norocul. „Dai cât crezi de cuviinţă. Cât ţi-e inima de mare”, mă îmbie Vrăjitoarea Mihaela, din Bacău, în momentul când am contactat-o, asta după ce îmi spusese cu două minute înainte că, de obicei, clienţii îi dau 200 de lei pe şedinţă şi 700 atunci când se îndeplineşte „lucrarea”.

O mai întreb dacă nu-i este frică să fie păcălită şi clientul să nu mai revină. „Crezi că atunci când o persoană înţelege ce putere am, are curaj să mă păcălească?”, îmi răspunde încrezătoare. Îi explic la telefon că vreau să facă două vrăji. „Mai întâi aş dori farmece împotriva şefului meu. De un an de zile nu-mi aprobă promovarea. Este un om rău, este invidios că soţia mea provine dintr-o familie înstărită şi ne permitem orice. Aş vrea să nu mai fie el şeful meu, să fie dat afară”, spun eu după care mă opresc să văd dacă aceasta are vreo obiecţie.

Cum nu a fost cazul, am continuat: „Aş mai vrea o vrajă împotriva unui poliţist de la traseul de la Rutieră. Mereu cad cu el şi nu-mi dă carnetul. Traseul l-am dat de patru ori până acum, numai cu el, şi am picat.” După câteva secunde în care nu se auzea nimic în telefon, vrăjitoarea Mihaela spune: „Să ştiţi că sunt două farmece grele şi periculoase, mai ales că eu nu prea fac rău niciunui suflet. O să fac lucrări în aşa fel încât şeful şi poliţistul să fie mutaţi în alte oraşe, ca să nu mai aveţi de-a face cu ei”. Şi vrăjitoarea Ana Maria din zona Berceni a Capitalei ne-a amăgit că farmecul împotriva poliţistului nu va fi o problemă. „Vom lucra ca să-l amuţim cumva şi să iasă ce vrei tu să iasă, ceea ce gândeşti tu”, mă asigură aceasta.

În dosarul „Vrăjitoarele şi Oana Zăvoranu”, Vanessa este una dintre cele care a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune. Am contactat-o pentru a-mi îndeplini cele două vrăji. Dacă la cea cu carnetul nu a obiectat, când i-am spus de şeful cel rău, a obiectat: „Nu, nu fac aşa ceva. Nu mai fac vrăji împotriva cuiva. Vă ajut dacă vreţi să aveţi parte de noroc”. Cel puţin 100 de lei costă un farmec împotriva cuiva.

Magie şi la telefon, dar cu risipă de miere

La Vrăjitoarea Danusia am apelat ca să scap de poliţistul de la Rutieră, care mă respinge la traseu. „Doar asta este problema!? Se poate rezolva, nu-i ceva deosebit. La această reuşită va trebui să plăteşti 300 de lei”, plusează ea.

Vrajitoarea Danusia promite ca are o vraja ca sa iau permisul de sofer
http://embed.trilulilu.ro/muzica-acustica/vrajitoarea-danusia-promite-ca-are-o-vraja-ca-sa-i
Asculta  mai multe  audio   acustica

O prezenţă aparte în lumea vrăjitoriei este Sora Patricia din Arad, care-şi face reclamă prin faptul că ştie atât secretele magiei, cât şi pe cele creştine. I-am solicitat o avansare şi i-am prezentat aceeaşi poveste cu şeful cel rău şi invidios. „Sigur că se poate. Pot să vă fac o lucrare cu miere şi ceară. Trebuie să intraţi cu mine în lucrare, prin telefon. Vă costă cam 180 de lei”, mă îmbie vrăjitoarea cu denumire catolică.

Sora Patricia promite ca ma scapa de sef si obtin avansarea dorita
http://embed.trilulilu.ro/muzica-punk/sora-patricia-promite-ca-ma-scapa-de-sef-si-obtin
Asculta  mai multe  audio   punk

„Vom lucra ca să-l amuţim pe poliţistul de la Rutieră şi să iasă aşa cum îţi doreşti, ca să poţi să iei carnetul. Vom face o lucrare ca să iasă aşa cum gândeşti, dar trebuie să vii la mine.” ANA MARIA, vrăjitoare

Pot fi acuzate de înşelăciune

O ieşire din bombardamentul vrăjilor s-a zărit la sfârşitul lui 2011, după ce a ajuns în instanţe dosarul „omidelor” acuzate de şantajarea unor vedete, printre care şi Oana Zăvoranu. Nicolae Păun, deputatul care reprezintă minoritatea romă în Parlament, a promis că va întocmi un proiect de lege prin care să restricţioneze vrăjitoria. Imediat a fost şantajat public. „Prin dăscântecele şi ritualurile noastre, nu o să mai aibă scaunul acesta (n.r. de deputat). O să avem grijă să-l amuţim”, a ameninţat o vrăjitoare la protestul din decembrie 2011 împotriva parlamentarului. Nu au avut succes. Păun a obţinut un nou mandat anul trecut. Dacă proiectul va deveni lege, vrăjitoria de orice tip va fi încadrată la înşelătorie.

Preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie, profesorul universitar Adrian Pătruţ, nu se opune unei astfel de legi şi ne spune că oricum “„activitatea vrăjitoarelor este o amăgire”. La rândul său, Dorin Badea, comisar-şef în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Muncipiului Bucureşti, a explicat: „Faptele pot fi încadrate la categoria înşelăciunilor comise prin metoda ghicitului sau a realizării de vrăji, acestea având drept ţintă în special persoanele tinere, mai ales cele de sex feminin”. 12 ani de închisoare este pedeapsa maximă pentru înşelăciune, iar minimul este de şase luni, conform Codului Penal.

Meniul cu vrăji

DRAGOSTE. Vrăjitoarele promit că îi ajută pe clienţi ca persoana aleasă să se îndrăgostească de ei. Pot merge până la a se angaja că persoana iubită se va despărţi de actualul soţ, prieten etc şi va veni la client cu iubire în suflet. Astfel de vrăji trec şi de 500 de lei.

AFACERI, CARIERĂ. Sunt cele mai scumpe, pot ajunge şi până la 10.000 de lei în funcţie de persoana care apelează la omide. Se garantează încheierea unui contract bănos sau avansarea în cadrul firmei.

SĂNĂTATE. Vindecarea miraculoasă în urma unor şedinţe de magie. Preţul este între 100 şi 300 de lei.

Anunțuri