obosit-de-viata-obosit-de-moarteE weekend, cel puțin așa este atunci când apar aceste rânduri, așa că este timp și pentru o carte. La sfârșit de săptâmână, pe acest blog de care nu a auzit mai nimeni poate fi întâlnită, la cafeaua de dimineată sau într-o pauza a zilei, o recomandare de carte. Rubrica de față își propune să prezinte încercări literare mai noi sau mai vechi, dar care încă nu sunt considerate „clasice”. Acum e timpul pentru „Obosit de viață, obosit de moarte”.

Unul dintre puținii prieteni pe care îi am l-a lăudat așa de mult pe de acum celebru scriitor chinez Mo Yan, unul dintre mai la modă autori contemporani, încât din acest motiv am cumpărat cartea de față.

„Obosit de viață, obosit de moarte” este o operă impresionant de simplă. Cu „simplu” mă refer la stilul direct de a povesti. Rapid, concis, toate informațiile sunt puse pe masă, în fata cititorului, chiar și atunci când se descrie o luptă magică între vânători și o grupare paramilitara de porci mistreți bine antrenați.

Mo Yan nu a gândit o carte de citate. În cele 731 de pagini cât numără ediția scoasă de Humanitas cu greu poate să fie găsit un citat care să se agațe de memoria cititorului. Așa că amatorii de replici de senzație, de metafore pot fi aparent dezamăgiți. Nu prea au ce sa posteze pe Facebook. Însă, întreaga carte este o alegorie, scenele romanului sunt ele însăși metafore. Ca un mic amănunt, romanul a fost scris în doar 42 de zile și a fost publicat prima data în 2006.

 

Câ gândul la Marquez

Cum la modă sunt comparațiile, „Obosit de viață, obosit de moarte” poate fi pusă alături de „O sută de ani de singurătate” a lui Gabriel Garcia Marquez. Stilul și locația sunt diferite.

Dar, să respectăm autorii și operele și nu abuzăm de comparații. „Obosit de…” prezintă, prin ochii a doi naratori, schimbările petrecute în societatea chineză de la sfârșitul anilor ’40 a secolului trecut până la începutul noului mileniu. Șase decenii de povești magice și umane trec prin fața lectorului.

Și ce poate fi mai bulversant decât să citești cum personajul principal al cărții, Ximen Nao, moare încă din primele pagini. Acesta era un cel mai bogat om din satul Ximen. Este ucis în 1948 atunci când are loc începe răscoală comunistă denumită de „Eliberare” a Chinei. Deși era un om care susține ca nu făcuse rău la niciun om, este ucis tocmai de sătenii pe care-i ajutase.

 

În spatele personajelor, China comunistă

Viata personajelor are loc pe un fundal al Chinei mereu în schimbare, iar scriitorul nu uită să prezinte cu umor, sarcasm sau cu neputință evoluția Chinei de la perioada de eliberare, la cea revoluționară (1966-1976) până la cea de deschidere și reforma de după 1979. Ca un mic exemplu, ascensiunea în structurile comuniste a lui Ximen Jinlong, fiul lui Ximen Nao, este stopată când acesta scapa o insigna cu Mao Zedung în bălegar. Dar schimbările atroce ale Chinei, între 1950-1980, sunt redate cele mai bine printr-un personaj, Lan Lian.

 

Delirantul capitol al porcului Ximen

Beneficiem de ideea transmigratiei sufletului din religiile zonei, scriitorul chinez își reînvie personajul care însă revine la viață, mai întâi, ca un măgar care este cel care povestește cititorului acțiunea. Și deși are sufletul și amintirile lui Ximen Nao, măgarul are și porniri și dorințe de animal. Asa ca povestea de dragoste a măgarului cu o magarita:) este memorabilă.

Dar cum viata măgarilor este mai scurtă în comparație cu a oamenilor, sufletul lui Ximen Nao trece apoi intr-un taur, porc, câine și apoi maimuță. Odată cu viata de câine, accentul se muta de pe orânduirea comunista pe relațiile interumane. Se trece de la rural la urban, la fel cum face întreaga China. Trădări, divorțuri, iubiri interzise, toate sunt puse în plin plan în timp ce sunt povestite de un câine.

În perioada când era porc, Ximen Nao evadează din cooperativa unde era vier de praslila și ajunge pe o insulita, ostrov, unde devine șeful porcilor. Aici dezolta o adevărată societate, mistreții vor duce o lupta pe viata și pe moarte cu oamenii pentru supremația ostrovului. Înainte de lupta finala, Ximen este înlăturat de la putere de un porc mistret. Este un capitol delirant în simțuri, autorul zugrăvește o lupta intre porcul Ximen și un mistreț pentru a fi vierul de prasila al fermei satului, concurenta acerba presărată cu acțiuni murdare din partea ambilor.

Pentru a nu plictisi cititorul, naratorul se mai schimba și, în funcție de capitol, uneori este Lan Jiefang, fiul lui Lan Lian, argatul de încredere al lui Ximen Nao, care după decesul acestuia s-a căsătorit cu o concubina a stăpânului, Yingchun.

 

Personajul monumental

Lan Lian este personajul monumental al cărții. Prin el scriitorul prezintă drama, ridicolul și lipsa de conținut a reformelor agrare comuniste care au dus la colectivizare. Lan Lian a fost singurul țăran care a ales sa nu treacă la colectivizare, însă si-a pus familia sa facă asta pentru a nu suferi alături de el. Timp de cinci decenii, Lan Lian și a săpat singur pământul, care în final se micsorase la un mu și șase fen. Pământul lui a devenit, cu trecerea timpului, cimitirul familiei. A acceptat sa fie batjocorit de tot satul, de apropiați, familie, copii, sa trăiască în mizerie doar pentru a menține vie ideea ca un om poate fi liber.

Lan către Jinfang: „După ce mor, nu-i nevoie de sicriu, nici de fanfară și nici sa vina prietenii și rudele, rostuieste o rogojina de trestie, infasoara-ma în ea și ingroapa-ma în liniște și fără zgomot”.

 

Statornicia

Dacă am menționat un personaj monumental, sa aduc aminte și de scena în care un bou se poarta mai demn ca oamenii. Ximen Nao se întoarce a doua ora ca bou, fiind animalul lui Lan Lian. Acesta nu ii pune belciug, nu îl bate și are grija de el ca și cum ar ști ca are un suflet de om. Toată familia lui Lan Lian trece la asociația colectiva, inclusiv fiul Ximen Jinlong, fiul lui Ximen Nao, și Lan Jiefang, propriul său fiu.
În cele din urma este obligat sa-si cedeze și boul la asociație, însă în prima zi de munca la colectivizare, boul se așează pe pământ cu privirea spre Lan Lian care își lucra micul ogor.

Ximen Jinlong începe sa bată boul, care avea sufletul propriului sau tata, pentru a-l convinge sa fie un animal care nu mai lucrează doar la individual. I se alătură tot cei prezenți la munca, altfel spus – aproape tot satul, iar animalul este bătut cu cruzime. Deznodământul scenei se afla doar în carte, însă trebuie remarcat ca scriitorul a ales ca întâmplarea sa-l aibă ca narator pe Lan Jinfang și a evitat sa fie prezentat de taur care era bătut de propriul sau fiu cu ura și dispret. Semn ca Mo Yan nu a cautat sa erupă de sentimente sufletul cititorului.

O alta scena bine construită este cea a petrecerilor pe care le dau câinii din orășel. Pare un fel de party al tinerilor când ideea de distracție este sa consumi cat mai mult și sa tipi cat mai tare.

„Jupane, chiar am fost nevinovat. Dar pe lumea asta câți nu au fost nevinovați în zecilea astea de ani”.

Lectură placută!

Anunțuri